Bine ati venit!

    Despre sticla

    Primele forme de sticla Plinius mentioneaza in Istoria naturala o poveste despre descoperirea sticlei. Pe scurt, un grup de marinari fenicieni de pe un vas ce transporta soda a venit la tarm spre a face focul. Plaja intinsa era plina de nisip, dar nici un bolovan pentru a tine vasul la foc. Marinarilor le-a venit ideea de a folosi cativa bulgari de soda de pe corabie si au facut focul, pregatindu-si mancarea si apoi dormind. Dimineata, scormonind din intamplare prin cenusa focului, un marinar a gasit cateva pietricele lucioase, care nu semanau cu nici un material obisnuit. Erau bucatele de sticla. Intamplarea a fost verificata de oamenii de stiinta, care au dovedit ca focul facut pe plaja, chiar si pe baza de carbune, nu poate duce la temperaturi suficient de mari pentru producerea topirii nisipului (prima conditie pentru aparitia sticlei). Povestea lui Pliniu a fost catalogata ca fiind falsa. Acest lucru este insa gresit. Indiferent daca povestea cu bulgarii de soda este sau nu adevarata, pe plajele si deserturile nisipoase din zonele bantuite de furtuni cu trasnete se gasesc destul de frecvent forme de sticla naturala, formata de temperatura ridicata a trasnetului. In anumite locuri din SUA (ex. Florida sau California) acestea se comercializeaza, fiind vandute turistilor fie in formele ciudate naturale, fie cu anumite prelucrari. Sticla naturala, creata de lovitura trasnetului, este prima forma de sticla cunoscuta de catre om. Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat insa in Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul ca, acoperind peretii unui vas din lut cu un amestec de nisip umed si soda, la ardere acesta se transforma in smalt, adica intr-o pelicula subtire de sticla. Ulterior amestecul din care se obtinea smaltul a fost imbogatit cu var, acesta devenind un element de prima importanta in producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obtinut smalt de mai multe culori (albastru, galben, violet, purpuriu etc). Ulterior s-au obtinut din amestecul ce producea smaltul, odata ars in cantitati mai mari decat subtirea pojghita de pe un vas, bulgarasi de smalt sau sticla. Astfel au aparut primele obiecte facute din sticla - margelele. Tot egiptenii au meritul in a fi fost primii a realiza proteze oculare. Se apreciaza ca cele mai vechi margele din sticla au cca. 5000-6000 ani vechime. In urma cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la margelele de sticla initiale, la felurite obiecte din sticla, de mici dimensiuni in imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri, cupe pentru baut, vase pentru imbalsamare etc. Trebuie subliniat ca in toata aceasta epoca sticla produsa de egipteni era opaca! Din amestecul simplu (fara adaosuri) se obtinea o sticla verde-maronie, asemanatoare ca aspect cu zaharul ars din zilele noastre. Pentru obtinerea unei sticle transparente era nevoie de o temperatura de minimum 1500 grade Celsius, ce nu puteau fi obtinute cu tehnologia egipteana. Realizarea vaselor din sticla se facea cu mare greutate. La capatul unei vergele de fier se fixa un amestec de lut si nisip, de forma dorita. Sticla fierbinte, vascoasa, se turna pe o masa din piatra si se intindea cu alta vergea din fier. Apoi mesterul sticlar rasucea bila, facand sticla vascoasa sa se lipeasca de ea, luand forma dorita. Procesul tehnologic era greu si periculos, iar pretul sticlei era apropiat de cel al pietrelor pretioase.

    Cea mai veche sticla este sticla vulcanica, rezultata prin racirea rapida a lavei. Diferite obiecte ca varfuri de sulite, topoare, oglinzi, se pastreaza in diferite muzee. Cel mai vechi obiect din sticla propriu-zisa se considera o amuleta albastra ce a fost gasita in Egipt si este datata in anul 7000 i.e.n. In Egipt si Liban au fost descoperite perle din sticla vechi de 5500-3400 ani. Intr-o localitate din apropierea Bagdad-ului s-a gasit un cilindru din sticla albastru-deschis, fara incluziuni sau defecte, datata la circa 2700 ani i.e.n. Calitatea deosebita a sticlei atesta existenta unei indelungate experiente si ca atare se presupune ca in Asia sticla era cunoscuta inaintea Egiptului. Se estimeaza ca producerea unor vase in intregime din sticla a inceput cu 700 de ani i.e.n. Atunci modelul era confectionat din argila nisipoasa care era inmuiat in topitura de sticla. Sticla ce adera la model era incalzita in flacara pentru a se distribui uniform si a se netezi. Dupa racire miezul era indepartat treptat. Pe la inceputul erei noastre a fost descoperit procedeul de fasonare a obiectelor din sticla goale in interior, prin suflare. Se pare ca faptul a avut loc in Siria, dar mestesugul s-a raspandit repede in tot Imperiul roman. Unele surse atribuite romanilor aceasta descoperire. Prin anul 200 Alexandria (Egipt) era un important centru de productie a obiectelor din sticla. Mestesugul a fost preluat de Roma, unde un sfert din locuitori traiau de pe urma lui. O alta dovada privind arta mestesugarilor romani este asa zisa ,,vaza de Portland gasita in sec. XVI langa Roma, in mormantul uni patrician. Sticla de baza este albastra iar peste ea este depus un al doilea strat de sticla alb-laptoasa modelat artistic cu semne mitologice in relief. Acest obiect a avut o soarta iesita din comun. Dupa ce s-a pastrat intacta in mormantul in care s-a gasit, timp de 14 sec., a fost cumparata de ducele de Portland si expusa apoi in British Museum din Londra. Aici, in 1845, a fost sparta cu un baston de un vizitator nebun. Vasul a fost reconstituit din cioburi iar specialisti au executat 2 copii foarte asemanatoare. Una din aceste copii este expusa si in prezent in muzeu.

    In secolele I-II e.n. prelucrarea sticlei s-a dezvoltat si pe tarmurile portului Euxin. La Tomis in (actuala Constanta) au fost gasite urmele unor cuptoare de topit sticla si la muzeul Arheologic Constanta sunt expuse multe vase de sticla sin acea perioada, variate ca forma si dimensiuni. In aceeasi perioada existau ateliere de prelucrat sticla si in Germania, la Trier si Koln. Prin anul 1000 au aparut asemenea cuptoare in Boemia si in Polonia. Dar cea mai mare faima o aveau produsele de sticla din Venetia. Aici au fost adusi mesterii iscusiti din Bizant si instalati pe insula-fortareata Murano. Folosind nisip cuartos fin inbibat cu diferite saruri aduse din cetatile feniciene Sidon (Liban), acesti mesteri au reusit sa obtina produse ce nu aveau rival in lume. La inceputul secolului I al erei noastre, un mester roman a inventat teava de suflat sticla: o teava de fier lunga si subtire, prevazuta la un capat cu o mica umflatura, iar la celalalt capat cu o prelungire de lemn prin care se sufla aerul. La capatul tevii de fier se prinde un ghem de sticla lichida si se sufla in teava. Se formeaza un balon de sticla caruia inainte de a se raci i se poate da oriece forma. Aproape 2000 de ani toate obiectele de sticla s-au fabricat astfel. Sticlarii romani faceau vase obisnuite din sticla opaca, verzuie, dar si sticla incolora si slab transparenta din nisipuri albe. Sticla colorata era cunoscuta inca de egipteni dar romanii au initiat o arta a sticlei colorate. Acum 1500 de ani in urma ei stiau sa lucreze pocale parca taiate din pietre pretioase: smarald, safir, opal, rubin; faceau flacoane asemanatoare ca forma si culoare cu lotusul, curmalele, strugurii etc. Dar nici un asemenea obiect nu se putea compara cu renumitele cupe murrhine, care erau mai scumpe ca aurul. Aceste cupe erau mici, fara ornamente dar frumusetea lor se datora coloritului viu si bogat. Peretii murrhinei aveau o sclipire deosebita, aruncand parca lumini de curcubeu. Acest efect se datora faptului ca, in sticla transparenta din care erau facute, erau presarate graunte multicolore din sticla. Neron a platit pe o murhhina 70 de talanti, suma cu care se puteau cumpara 300 de robi. Foarte scumpe erau si cestile de sticla pentru spalatul mainilor (trulla), vase folosite de meseni dupa fiecare fel de mancare (nu se cunosteau tacamurile). Sticla de Murano In laguna venetiana, la 2 km de coasta, se afla Insula Murano. Populatia este de cca. 5000 locuitori. In acest mic orasel (in Romania echivalentul unei comune mai mari) s-a dezvoltat inaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenita celebra. Ca parte a Republicii Venetiene Insula Murano se bucura de o anume autonomie interna. Nu doar ca avea propriul cod de legi si propriul Sfat suprem, ci chiar si moneda proprie si un ambasador la Venetia. Demn de observat este faptul ca atunci cand un om de rand izbutea sa devina mester sticlar era innobilat si inscris in Cartea de aur a insulei. Mesterii sticlari din Murano erau considerati egalii celor mai nobile familii din Venetia. Pe de alta parte, ei erau urmariti in permanenta de politia venetiana si supusi unei legi severe, care interzicea parasirea insulei si mai ales a domeniilor venetiene. Unele dintre prevederi sunau astfel: "Daca vreun lucrator sau mester sticlar va instraina arta sa din Venetia in dauna republicii, i se va trimite ordin sa se intoarca in tara. Daca nu se va supune acestui ordin, vor fi aruncate in inchisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta sa fie silit sa se intoarca. Daca nu va abandona totusi hotararea de a ramane in strainatate, se va trimite dupa el o persoana insarcinata cu misiunea de a-l ucide. Aceasta duritate ingrozitoare, care mergea pana la intemnitare si asasini platiti, avea o justificare serioasa: pretul unui vas de Murano era gigantic. Iar pierderea unui asemenea privilegiu economic insemna o lovitura foarte grea pentru Venetia, o tara in general lipsita de resurse interne. Sticla de Murano se facea dupa retete secrete, la care se adauga o maiestrie unica a prelucrarii sticlei obtinute.

    Sticla este un material amorf, un amestec de dioxid de siliciu si silicatii ai diferitelor metale. Cu rezistenta mecanica si duritate mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai inalte se comporta ca lichidele subracite cu vascozitate mare. Nu au punct de topire definit. Prin incalzire se inmoaie treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare. Sticlele se obtin, in general, prin topirea in cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de coart, piatra de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) si materialele auxiliare. Proprietatile fizice ale sticlelor sunt determinate de compozitia lor. Sticla obisnuita (sticla de sodiu sau potasiu): Sticla de sodiu are compozitia aproximativa 6SiO2CaONa2O. Se intrebuinteaza la fabricarea geamurilor si a ambalajelor de sticla. Sticla de potasiu are compozitia 6SiO2CaOK2O si este rezistenta la variatii de temperatura. Se foloseste la fabricarea vaselor de laborator. Cristalul (sticla de plumb) este o sticla in care sodiul si calciul au fost inlocuiti cu potasiu si plumb (6SiO2PbOK2O) si se caracterizeaza prin proprietati de refractie bune si densitate mare. Flintul si strasul contin un procent de plumb mai mare ca cristalul. Flintul se foloseste pentru prisme si lentile optice. Prin adaugarea unor cantitati mici de Al2O3 sau B2O3 se obtin sticle rezistente la variatii bruste de temperatura care se folosesc la fabricarea vaselor de laborator (sticla Jena, Pirex sau Duran). Au o rezistenta chimica mare si un coeficient de dilatare mic. Sticlele colorate se obtin daca, in topitura, se adauga unii oxizi metalici (de Fe,Co,Cr,Cu etc.), care formeaza silicatii colorati. In industria sticlei se utilizeaza drept coloranti un numar foarte mare de substante care se incadreaza de obicei in trei categorii: colorantii ionici, colorantii moleculari si colorantii coloidali. Colorantii ionici sunt in general oxizii metalici. De exemplu sticla rosie contine si oxid de cupru, sticla galbena sulfat de cadmiu, sticla albastra oxid de cobalt, sticla verde oxid de crom, sticla violeta oxid de mangan. Trioxidul de uraniu da o culoare galben-verde insotita de o frumoasa fluorescenta verde. Colorantii moleculari sunt reprezentati de seleniu care da o culoare roz, de sulf care da o culoare galbena sau galbena-cafenie si mai ales de sulfurile si seleniurile diferitelor elemente. Foarte utilizat este amestecul CdS + CdSe care da o culoare rosie-rubinie a carei nuanta depinde de raportul dintre cei doi componenti. Colorantii coloidali sunt de fapt metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt dispersate sub forma de solutie coloidala imprimand sticlei culori ce depind de dimensiunile particulelor coloidale. Astfel, aurul fin dispersat in sticla da o culoare rosie-rubinie foarte frumoasa. Argintul da nuante de la galben la cafeniu. Sticlele colorate se topesc in creuzete cu capacitati de ordinul sutelor de litri sau in cuptoare mici in care temperatura, si mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros. Sticlele colorate se utilizeaza in afara obiectelor de menaj, in numeroase domenii importante. Marii consumatori de sticla colorata sunt transporturile aeriene, navele, terestre. Semnalizarile luminoase in transporturi au o deosebita importanta culorile utilizate de obicei, fiind rosul, verde, albastru si galben. Sticlele colorate se utilizeaza si drept filtre pentru anumite radiatii. Pentru protejarea ochilor sudorilor sau a celor ce privesc in cuptoare incandescente se utilizeaza asa-numitele sticle de cobalt dar si alte sticle care pot retine radicali calorici sau ultraviolete. Filtrele colorate intra in componenta unor aparate optice sau de analiza, utilizate in laboratoare de fizica, chimie sau tehnica fotografica.